Activitate cultural-filantropică în Protopopiatul Iaşi 2

dsc_1102
Preoţii Protopopiatului Iaşi 2 i-au vizitat luni, 16 decembrie 2013, pe vârstnicii de la Căminul de Bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Bucium din Iaşi. Slujitorii sfintelor altare au susţinut un concert de colinde, iar apoi s-a oferit câte un dar din partea Protopopiatului Iaşi 2.
Corala preoţilor Protopopiatului Iaşi 2, dirijată de pr. Gabriel Nastasă, asistent suplinitor la disciplina Muzică bisericească și Ritual în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, a susţinut în prima zi a acestei săptămâni un concert de colinde la Căminul de Bătrâni din Bucium. La acest moment au asistat persoanele instituţionalizate şi angajaţii instituţiei. Cu acest prilej, pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2 a adresat un cuvânt în care menţionat că prezenţa coralei arată că cei internaţi la acest cămin îi au pe preoţi ca rugători şi pe semeni ca sprijinitori. „În continuare, s-au oferit din partea Protopopiatului Iaşi 2, diferite cadouri specifice atmosferei sărbătorilor, constând în dulciuri, alimente și câte un calendar ortodox pentru fiecare. Cel mai mare dar a fost oferit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin numirea părintelui Daniel Duca, pe postul de preot misionar de caritate în cadrul căminului. Părintele Daniel Duca va sluji pentru cei care doresc să participe la slujbele care vor fi săvârșite în paraclisul din incinta căminului, sfințit de IPS Teofan. Am mulţumit părintelui Dumitru Carp, de la parohia «Pogorârea Sfântului Duh» – Bucium, care a oferit pentru o perioadă asistenţă religioasă bătrânilor de la Bucium. Consider că am încheiat anul 2013 cu multă bucurie atât pentru preoți cât și pentru bătrânii căminului din Bucium”, a relatat pr. protopop Vilie Doroşincă.

Sursa

250 de ani de la atestarea documentară

Anul 2012 marchează împlinirea a 250 de ani de la atestarea documentară a bisericii parohiale “Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Bucium – Municipiul Iaşi.

Rusalii-DAC-2

Primăria Municipiului Iaşi prin Direcţia de Asistenţă Comunitară în parteneriat cu Parohia “Pogorârea Sfântului Duh” Bucium a organizat un eveniment socio-cultural la “Plopii fără soţ” în data de 03.06.2012, începând cu ora 14:00.

Momentul a fost marcat de lansarea unui volum de poezii al unei enoriaşe veterane din parohie dar şi de un colaj folcloric.

Primăria Municipiului Iaşi a sprijinit acţiunea din punct de vedere logistic dar şi prin acordarea de ajutoare de urgenţă în natură pentru un număr de 28 de copii proveniţi din familii defavorizate.

Sursa

Manifestări culturale şi filantropice

În prima zi de Crăciun, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” – Bucium, Protopopiatul Iaşi 2 a avut loc vernisajul expoziţiei de artă creştină a sculptorului Dumitru Drăgan Ionescu. Manifestarea s-a derulat cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului. Au fost susţinute mai multe discursuri care au accentuat frumuseţea icoanelor şi a obiectelor expuse lucrate manual, dar şi un scurt concert de colinde. „Lucrările sunt realizate în duh ortodox iar acest lucru ne-a încântat în mod deosebit. Când am văzut prima dată aceste lucrări am fost impresionaţi de faptul că sculptorul Dumitru Drăgan Ionescu nu lucrează foarte personal, deşi ca artist îşi impune amprenta personalităţii sale pe operele pe care le creează. S-a încercat respectarea erminiei, lucrările de metaloplastie putând să fie aşezate perfect la răsărit lângă o icoană. Consider că Dumnezeu ne-a oferit nouă, românilor, înţelepciunea de a împleti credinţa cu arta, iar din cult să facem cultură”, a declarat pr. paroh Dumitru Carp. Aurel Istrate, critic de artă şi poet, a recitat în cadrul vernisajului poezia „E zi de duminică”. Scriitorul Ion Muscalu, prezent la vernisajul sculptorului Dumitru Drăgan Ionescu, a îndemnat pe cei prezenţi să nu-şi piardă credinţa în Dumnezeu şi în Biserică şi să o păstreze „pentru că numai aşa ne putem mântui”. În parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Bucium au fost derulate, cu prilejul Crăciunului, mai multe acţiuni filantropice îndreptate spre familiile nevoiaşe.

„În această zi de sărbătoare, unii dintre oamenii care o duc foarte greu ştiu că Dumnezeu nu îi uită. Credincioşii, care sunt oamenii lui Dumnezeu, nu i-au uitat pe cei aflaţi în necaz. Foarte mulţi dintre creştinii noştri înstăriţi i-au ajutat pe cei săraci. Un număr de 40 de familii nevoiaşe din parohie au primit pachete cu alimente, iar 200 de copii au primit daruri. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că avem creştini cu dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor”, a adăugat pr. paroh Dumitru Carp.

Sursa

„Pelerinii Unirii“ de la Căminul „Sfânta Parascheva“

Clubul Sportiv – Cenaclul „Castanul Unirii”, în colaborare cu parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Bucium, Protopopiatul Iaşi 2, a organizat în data de 21 ianuarie 2011 o acţiune intitulată „Pelerinii Unirii”. Excursia culturală a fost organizată pe traseul Mănăstirea Vlădiceni – Mănăstirea Cetăţuia – Mănăstirea Hlincea – Mănăstirea Bârnova – Crucea din localitatea Păun – Mănăstirea Bucium – Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Bucium, pentru un grup de vârstnici de la Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Copou. La Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” s-a oficiat o slujbă de pomenire (Parastas) pentru înfăptuitorii Unirii de la 1859. Bătrânii de la Căminul din Copou au ţinut steaguri în mâini în timpul Parastasului săvârşit de pr. paroh Dumitru Carp şi părintele Constantin Ipatov, preot misionar de caritate la Căminul „Sfânta Parascheva” din cartierul ieşean Copou.

Părintele paroh Dumitru Carp a amintit în cuvântul de la final faptul că în cimitirul parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” – Bucium au fost înmormântaţi peste 150 de eroi care au luptat pentru apărarea ţării, în cinstea cărora a fost ridicat un monument. În acelaşi timp, părintele paroh a vorbit şi despre istoria Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”. „Să nu uităm că suntem creştini, să nu uităm să ne iubim neamul, să nu uităm că Buciumul este o vatră de cultură şi de civilizaţie care ne aduce aminte de Plopii fără soţ, de Mihai Eminescu, de Theodor Pallady. Să nu uităm că până acum câţiva ani în parohia noastră a trăit doamna Micle, o nepoată de-a Veronicăi Micle. Să nu uităm că fiecare colţişor din Bucium ne aduce aminte de istoria şi cultura neamului nostru„, a spus pr. paroh Dumitru Carp. În casa socială a parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” – Bucium profesori sau istorici au susţinut alocuţiuni prin care au evocat momentul de la 24 ianuarie 1859. „Acţiunea a fost organizată în cadrul mai multor manifestări ale Cenaclului „Castanul Unirii”. La iniţiativa şi sub îndrumarea prof. univ. Leocov Mandache, preşedintele cenaclului, a reînviat, prin înfiinţarea asociaţiei, spiritul de comuniune cu oamenii, cu natura şi cu pământul ţării noastre pe care strămoşii noştri l-au sfinţit prin jertfe. Bătrânii de la Căminul „Sfânta Parascheva” din Copou sunt şi membri ai cenaclului şi de aceea au participat la acest pelerinaj”, a declarat Valentin Pânzaru, membru al Cenaclului „Castanul Unirii”.

Sursa