Slujbă arhierească

Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Bucium, Protopopiatul Iaşi 2, l-a avut ca oaspete în dimineața zilei de 12 ianuarie 2014 pe Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a slujit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, precum și ierom. Irineu Bălan, stareţul Mănăstirii Bucium.
La slujba arhierească a fost prezent un număr mare de credincioși, mulți dintre ei fiind nevoiți să asiste la serviciul religios din curtea lăcașului de cult.
După tradiţionala întâmpinare cu pâine şi cu sare de la poarta de intrare în curtea bisericii, IPS Teofan a fost primit de credincioșii ieșeni cu flori şi cu lumânări aprinse în mâini, după care a debutat slujba Sfintei Liturghii în interiorul lăcașului de cult. Sfânta Liturghie a fost precedată de rostirea rugăciunii arhierești de dezlegare, iar răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Mira” din Iași, dirijat de prof. Petronela Dârțu.
parohie_bucium_ips_mitropolit_teofan_foto_tudorel_rusu_13După citirea Evangheliei zilei, cea de la Matei capitolul 4, versetele 12-17, a fost rostit cuvântul de învățătură de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

La finalul Sfintei Liturghii, după împărtăşirea a numeroşi credincioşi, în special copii, cu Sfintele Taine, au urmat cuvântările de final susţinute de pr. protopop Vilie Doroșincă şi pr. Dumitru Carp, parohul de la Bucium.
„Cred că Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, atunci când a acceptat să oficieze Sfânta Liturghie la această biserică, s-a gândit și la faptul că în această parohie se desfășoară activități cu totul și cu totul deosebite, atât misionare, pastorale, administrative, dar mai cu seamă activități social-filantropice. Enoriașii din această comunitate au fost și sunt alături de cei aflați în necazuri, recent construind o casă unei familii a cărei locuință a fost incendiată. Mai mult decât aceasta, pe raza acestei parohii se găsește Căminul de bătrâni «Sfinții Împărați Constantin și Elena» al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care se bucură de tot sprijinul preotului Carp și a credincioșilor pe care-i păstorește”, a subliniat părintele protopop Vilie Doroșincă. „Fiind așezați între mănăstiri și cunoscând rânduiala monahală, credincioșii noștri ne-au învățat și pe noi, preoții, ce înseamnă ascultarea, anume că în ascultare stă credința. Credincioșii pe care îi păstoresc au ajutat zeci de parohii atât din Iași, cât și din întreaga țară”, a adăugat și pr. paroh Dumitru Carp.

Sursa 

Activitate cultural-filantropică în Protopopiatul Iaşi 2

dsc_1102
Preoţii Protopopiatului Iaşi 2 i-au vizitat luni, 16 decembrie 2013, pe vârstnicii de la Căminul de Bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Bucium din Iaşi. Slujitorii sfintelor altare au susţinut un concert de colinde, iar apoi s-a oferit câte un dar din partea Protopopiatului Iaşi 2.
Corala preoţilor Protopopiatului Iaşi 2, dirijată de pr. Gabriel Nastasă, asistent suplinitor la disciplina Muzică bisericească și Ritual în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, a susţinut în prima zi a acestei săptămâni un concert de colinde la Căminul de Bătrâni din Bucium. La acest moment au asistat persoanele instituţionalizate şi angajaţii instituţiei. Cu acest prilej, pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2 a adresat un cuvânt în care menţionat că prezenţa coralei arată că cei internaţi la acest cămin îi au pe preoţi ca rugători şi pe semeni ca sprijinitori. „În continuare, s-au oferit din partea Protopopiatului Iaşi 2, diferite cadouri specifice atmosferei sărbătorilor, constând în dulciuri, alimente și câte un calendar ortodox pentru fiecare. Cel mai mare dar a fost oferit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin numirea părintelui Daniel Duca, pe postul de preot misionar de caritate în cadrul căminului. Părintele Daniel Duca va sluji pentru cei care doresc să participe la slujbele care vor fi săvârșite în paraclisul din incinta căminului, sfințit de IPS Teofan. Am mulţumit părintelui Dumitru Carp, de la parohia «Pogorârea Sfântului Duh» – Bucium, care a oferit pentru o perioadă asistenţă religioasă bătrânilor de la Bucium. Consider că am încheiat anul 2013 cu multă bucurie atât pentru preoți cât și pentru bătrânii căminului din Bucium”, a relatat pr. protopop Vilie Doroşincă.

Sursa